Când am preluat conducerea Ateneului Tătăraşi am făcut un pariu cu mine însumi: să demonstrez, împreună cu echipa existentă acolo, faptul că o activitate culturală poate să producă bani. Ne-am propus, tot atunci, să transformăm Ateneul dintr-o instituţie de cultură – dată uitării până şi de edilii oraşului – într-un adevărat pol cultural al Iaşului, o instituţie care să-şi redescopere treptat farmecul şi forţa din perioada interbelică.

Privind în urmă cred că pariul acesta a fost câştigat măcar în parte, în ciuda dificultăţilor de tot felul. Nici nu ştiu care dintre ele a fost mai greu de depăşit, în condiţiile în care primul buget pe care a trebuit să-l administrez a fost de 350.000 lei, cu o schemă de personal de 14 angajaţi, iar în câteva spaţii ploua serios. Greu a fost în astfel de condiţii determin nişte oameni pentru ca, în ciuda unor salarii derizorii, să depună eforturi constante pentru a putea oferi publicului spectacole de teatru de bună calitate şi o atmosferă plăcută pentru întâlnirea unor oameni de cultură de o certă valoare. Dificilă a fost şi încercarea periodică de a explica colaboratorilor, din zona teatrului de pildă, faptul că sumele pentru care trebuiau să presteze un act artistic pe scena Ateneului Tătăraşi nu puteau depăşi în cele mai multe cazuri ridicola sumă de 100-200 de lei, pentru un spectacol şi asta după o lună – o lună şi jumătate de repetiţii. Aceste sume nu erau expresia unei zgârcenii a subsemnatului sau mai grav a unei lipse de apreciere pentru munca lor. Ele se datorau existenţei unui buget sărăcăcios din care era necesară atât finanţarea actului artistic, cât şi plata serviciilor de funcţionare a clădirii Ateneului Tătăraşi. În toţi anii aceştia a trebuit de multe ori să răspund la o întrebare hamletiană de-a dreptul şi anume: achităm mai întâi utilităţile sau achiziţionăm elementele necesare constituirii decorului unui spectacol.

Toţi cei din jurul meu au înţeles ce mi-am dorit să se întâmple în Ateneul Tătăraşi şi mai ales care era ţinta finală: transformarea sa într-o nouă instituţie de teatru pentru publicul ieşean. Pentru un oraş cu pretenţiile culturale (precum sunt cele ale Iaşului) şi cu o şcoală de teatru atât de puternică, cu zeci de actori tineri în căutarea unui loc de afirmare şi manifestare a profesionalismului lor, nu cred că obiectivul acesta trebuie abandonat. El poate fi realizat cu puţin curaj administrativ, o schemă de personal adecvată, dar şi o finanţare corespunzătoare. Pentru aceste două cerinţe din urmă demersurile le-am început încă din anul 2012, atunci când am reuşit obţinerea statutului de instituţie de spectacole şi concerte şi am solicitat înfiinţarea unor posturi specifice (actor, scenograf etc). Cu o sumă de 110.000 lei, atât cât a primit Ateneul Tătăraşi anul acesta, pentru plata colaboratorilor artistici, nu doar programul artistic se va desfăşura cu greutate, dar întregul proiect început anii trecuţi va rămâne la nivelul uni vis. Performanţa culturală şi financiară de anul acesta (265.000 mii lei venituri proprii realizate în zece luni de activitate, comparativ cu 570.000 mii lei bugetul Ateneul primit, la începutul anului, pentru cheltuieli de funcţionare) poate fi depăşită cu o suplimentare adecvată şi necesară a bugetului, asta dacă nu-şi vor mai aduce aminte alte autorităţi ale statului de existenţa unor legi care trebuie aplicate doar la Ateneul Tătăraşi.

La fel de necesar este şi includerea, în anii următori, a Ateneul Tătăraşi în marile programe culturale ale oraşului şi chiar ale judeţului Iaşi. Din păcate lucrul acesta nu s-a întâmplat până acum, în ciuda anvergurii pe care trebuia să-l aibă proiectul Iaşi – capitală europeană a culturii. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că unii dintre cei implicaţi în proiect nu au vrut să înţeleagă o realitate simplă şi anume existenţa mai multor actori culturali în Iaşi. Să faci parte din leadershipul fundaţiei (adică să fii platit din bani publici) şi să ataci periodic, în presa locală, una din instituţiile de cultură ale oraşului e şi asta o performanţă demnă de remarcat. E interesant, dar jenant să explici eşecul celui mai aşteptat proiect al acestui oraş din ultimii ani dând vina pe alţii, în condiţiile în care nu s-a dorit o cooptare reală a instituţiilor de cultură din Iaşi. Toate acestea au trecut. Important este dacă fiecare dintre noi învăţăm ceva din eşecurile recente, dar mai ales dacă decidem ce anume vrem să facem cu instituţiile de cultură ale oraşului. Performanţă în cultura ieşeană se poate realiza, iar prin asta înţeleg înclusiv posibilitatea ca instituţiile să se autofinanţeze într-o anumită măsură. Se poate ajunge la acest nivel dacă asiguri unei instituţii logistica necesară bunei sale funcţionări, încă de la înfiinţare.

Pasiunea şi inventivitatea celor implicaţi în activităţile culturale nu vor suplini lipsa unei finanţări pe măsura pretenţiilor noastre de capitală culturală a ţării.

Urez succes Ateneului Tătăraşi în anii ce vor urma !