În clipa în care Traian Băsescu a introdus în dezbaterea publică ideea cu Parlament unicameral şi o reducere la 300 a numărului de aleşi la nivel naţional, am fost un critic al acestei idei pentru că vedeam aici ura fostului preşedinte faţă de orice formă de manifestare democratică a vieţii politice româneşti. România modernă a fost definită şi printr-un regim monarhic parlamentar iar faptul că legiuitorii de la 1866 au mers pe ideea unui Parlament cu două camere legislative s-a dovedit în timp o opţiune corectă. Traian Băsescu nu a făcut decât să profite de faptul că pentru mulţi români existenţa unui număr mare de partide e o chestiune nocivă iar Parlamentul cu toţii saltimbancii care au trecut prin el după 1990 era ţinta cea mai uşor de nimerit dar şi de arătat cu degetul ca fiind responsabil pentru tot ce a mers prost după 1989.

     De la momentul referendum-ului din 2007 până astăzi, nu a trecut lună în care parlamentari din diferite partide să nu compromită prin declaraţiile lor şi mai ales acţiunile politice concrete cea mai importantă instituţie a unei democraţii. Ceea ce se întâmplă de câteva zile reprezintă pe de o parte disperarea unor oameni politici care intuiesc faptul că nu vor mai intra în Parlament şi pentru asta nu ştiu cum să-şi asigure mai bine viitorul dar şi expresia nepăsării faţă de alegătorii acestei ţări. Indiferent că vorbim despre legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, respingerea solicitării D.N.A. în cazul lui Titus Corlăţean, în privinţa votului din diaspora de la alegerile prezidenţiale din 2014, dezincriminarea angajării rudelor la Parlament până în 2013, menţinerea în funcţie a celor condamnaţi definitivi dar cu suspendare sau superimunităţile pentru avocaţi şi pentru notarii publici, toate arată ca actualii parlamentari nu au înţeles nimic din semnalul tras de electorat pe 5 iunie 2016.

    Ceea ce mă deranjează cel mai mult sunt evident bâlbele P.N.L. şi ale celor care sunt puşi să explice dacă au votat şi dacă au votat de ce au aprobat toate aceste iniţiative legislative care contribuie la creşterea numărului celor care afirmă tot mai răspicat faptul că în mod real între partidele româneşti nu mai există nici o diferenţă. Fiind unul dintre cei care se încăpăţânează să creadă ca P.N.L. face totuşi o altfel de politică aştept de la colegii care ne reprezintă în Parlament, în perioada următoare,  să ne dea cât mai multe argumente în sensul arătat de mine.

    P.S. Aflu dintr-un text apărut astăzi în revista ”22” că la Bucureşti, Timişoara şi Cluj vor avea loc  mitinguri de protest faţă de ultimele legi adoptate de către Parlament. Evident că asta nu este o mare surpriză ci doar o consecinţă firească a celor amintite mai sus.