Primele săptămâni de după alegerile prezidenţiale din 2014 ne-au adus în faţa noastră un Victor Ponta preocupat la maxim să-şi păstreze scaunul, motiv pentru care nu a ezitat nici un moment să transmită bezele spre noul şef al statului, producând impresia  că ar dori să i se ierte toate păcatele adunate în timp, a se citi mizeriile din campanie. Nu am crezut deloc în această schimbare la faţă a lui Ponta şi iată că după ce a părăsit Palatul Victoria, printre huiduielile celor din Piaţă, a început să facă din nou politică pe picior “mare’’, adică atacă pe toată lumea care l-a supărat vreodată, dezvăluie scenarii, comploturi îndreptate împotriva sa şi nu în ultimul rând vorbeşte despre creşterea economică „extraordinară” din perioada în care a fost prim-ministru. Sunt în egală măsură mirat şi de tăcerea economiştilor, care nu-l provoacă la un dialog cu cifrele în faţă, dar şi de aceea a competitorilor politici.  De multă vreme aberaţiile lui Victoraş nu primesc replicile pe care le merită din partea nici unui lider liberal de anvergură, nici  măcar în clipa în care o compară pe Alina Gorghiu cu un lider comunist. Nu ştiu dacă starea aceasta are legătură cu balanţa de putere din interiorul P.N.L. sau cu speranţa unora de refacere a vreunui guvern cu P.S.D. Nu fac speculaţii, doar constat.

     Agresivitatea şi tupeul lui Victor Ponta din ultimul timp sunt de fapt expresia percepţiei, destul de apropiate de adevăr, pe care o are în privinţa modului în care poţi fi pe prima pagină a ziarelor şi în deschiderea jurnalelor de la diferite televiziuni. Nemaifiind prim-ministru, Victor Ponta a înţeles că trebuie să facă ceva pentru a fi în continuare în centrul atenţiei. Ceea ce m-a surprins iniţial a fost faptul că unele dintre subiectele pe care le dezvoltă Ponta de ceva timp sunt deja testate ca fiind cauzatoare de pierdere de voturi. Atacurile la adresa celor din afara graniţelor ţării, cu aluzia neruşinată potrivit căreia au stat de două ori la coadă pentru a vota, după doi ani de la pierderea alegerilor, prezentarea demisiei sale ca expresia unui complot împotriva sa şi comparaţia prostească între ”Colectiv” şi cutremurul din Italia, nu sunt deloc întâmplătoare. În primul rând Ponta ştie că astfel de ieşiri pot afecta P.S.D., ori fostul prim ministru simte nevoia, este evident asta, să-i arate lui Dragnea şi celorlalţi lideri că fără el nu se pot descurca. Ieşirile acestea vin în acelaşi timp în continuarea unor mesaje populiste şi naţionaliste pe care Ponta le lansase în campania sa din 2014. Scorul destul de mare pe care l-a obţinut în urmă cu doi ani( la primul tur mai ales) este şi rezultatul diversiunilor de atunci. Acum aceluiaşi electorat le livrează şi alte mesaje pentru consolidarea relaţiei. Când  Dragnea se joacă cu Ponta de-a candidatura la preşedinţia Camerei Deputaţilor, ajungând să-l refuze în cele din urmă, ne putem întreba ce va face Victoraş cu segmentul de electorat pe care-l “stăpâneşte”. Strigă adunarea şi aşteaptă viitorul Congres sau pleacă cu “el” în ţările calde? Plecările din ultimele zile la P.U.R. nu sunt deloc întâmplătoare; ele vin în mod limpede să umple golul lăsat de U.N.P.R. şi de P.R.M. în egală măsură. În felul acesta Victor Ponta poate deveni din marea speranţă a social-democraţiei româneşti, strigătul de disperare al unor structuri naţionaliste, cărora decesul lui Corneliu Vadim Tudor le-a lăsat un gol imens în inimi.