Unde am greşit?(I)

La o săptămână după alegerile parlamentare din 11 decembrie scena politică românească pare în continuare să nu-şi găsească liniştea. Ţinând cont de aşteptările foarte mari de dinaintea campaniei, PNL este de câteva zile într-o fierbere teribilă. Ratarea guvernării nu este cel mai uşor lucru de digerat de nici o formaţiune politică. Cu toate acestea, nu cred că dorinţa legitimă de a fi la guvernare justifică scenarii de tipul celor auzite zilele acestea, dintre care cel în baza căruia am fi putut deveni colegi cu Traian Băsescu mi se pare de-a dreptul halucinant. Cei care le-au acreditat fie şi prin faptul că nu au negat categoric o asemenea posibilitate au făcut un mare deserviciu PNL. Ceea ce cred că ar trebui să facă astăzi PNL este să înceapă o analiză serioasă asupra trecutului recent, a greşelilor comise, dar şi alegerea unor noi echipe de conducere la toate nivelurile.

Participant activ la toate acţiunile politice din cursul acestui an din diferite ipostaze am identificat  câteva greşeli care ne-au dus  într-o situaţie destul de greu de depăşit.

Enumerarea de mai jos este aleatorie. Astăzi primele cinci.

  1. Nerealizarea unui Congres de fuziune în 2015 care ar fi permis alegerea unei conduceri unice la nivel naţional precedat în mod evident de alegeri în teritoriu. Intrarea nu doar în alegerile locale, dar şi în cele parlamentare fără conduceri unice validate prin alegeri a fost o greşeală imensă. În felul acesta s-a ajuns la conduceri numite şi la permanentele negocieri în vederea întocmirii listelor nu după anumite criterii, ci după celebrul algoritm. Din acest motiv conducerile locale, judeţene, dar şi naţionale nu au avut legitimitate şi au fost expuse practic diferitelor critici mai mult sau mai puţin întemeiate.
  2. După fuziunea scriptică a trei formaţiuni politice, cu orientări doctrinare destul de diferite şi trecerea de la o internaţională politică la alta, fără a se realiza o minimă clarificare doctrinară a fost o altă greşeală. În ciuda faptului că noul partid a avut la dispoziţie două institute de studii politice nimic semnificativ nu s-a produs în această direcţie. Lipsa unor acţiuni de amploare în  anul 2015 la nivel naţional, când PNL a împlinit 140 de ani de la înfiinţarea sa a arătat un dezinteres  total pentru trecut. Am atras atenţia la Iaşi la sfârşitul anului 2015, într-un Comitet Judeţean Director, celor doi copreşedinţi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga asupra faptului că trecerea în anul 2016 fără realizarea unei clarificări doctrinare va avea serioase consecinţe negative. Chiar dacă am fost ascultat (mi s-a părut cu atenţie chiar), nimic nu s-a întâmplat. Lipsa unei clarificări doctrinare s-a putut vedea în lipsa de consistenţă a politicilor noastre publice şi chiar în transmiterea de către unii comunicatori liberali a unor mesaje care dovedeau concepţii diferite. Existenţa unei slabe disponibilităţi de a discuta şi lămuri chestiuni conceptuale în cadrul PNL este o tară mai veche a liberalilor de după 1990, care doar s-a accentuat după fuziune. Nu doar dezbaterile doctrinare au lipsit în aceşti ani, dar nici măcar nu au existat  încercări de clarificare internă a unor evenimente petrecute în ultimii ani cum ar fi de pildă suspendarea lui Traian Băsescu. Astfel am putut vedea în ultimii doi ani cum reprezentanţi ai aceluiaşi partid susţineau în funcţie de partidul din care proveneau că acţiunea de suspendare a lui Băsescu a fost greşită sau corectă şi tot la fel părerile au fost şi sunt împărţite (şi exprimate public) cu privire la înfiinţarea U.S.L.
  3. Insuficienta explicare a motivelor pentru care PNL a rupt alianţa cu P.S.D., dar şi motivele pentru care a fost realizată destul de surprinzător pentru multă lume alianţa mai întâi, apoi fuziunea cu P.D.L., ţinând cont că reapropierea se producea după un război politic ce a durat 8 ani de zile.
  4. Problemele din justiţie ale liderilor de anvergură proveniţi din ambele grupări politice.
  5. După dispariţia din prim-planul scenei politice a lui Crin Antonescu şi retragerea forţată a lui Ludovic Orban nu a existat practic nici un lider de anvergura acestora, care să poată prin carisma lui să adune întreaga armată liberală dar şi să convingă alegătorii de faptul că PNL merită să guverneze.

Despre aroganţa şi ignoranţa unui preşedinte

   M-am întrebat mereu până unde poate duce pasiunea politică, în condiţiile în care deţii o poziţie cheie în administraţia locală sau centrală. Întrebarea aceasta mi-a revenit în minte văzând din nou modul pătimaş, lipsit de profesionalism, dar şi arogant în care-i tratează pe ieşeni, cel care este astăzi, sper nu pentru mult timp, preşedinte al Consiliului Judetean Iaşi. Marcel Popa a oferit miercurea trecută în cadrul şedinţei de plen a C.J. Iaşi o nouă mostră privind îmbinarea perfectă a celor trei elemente. După ce a refuzat luna trecută să treacă, în mod abuziv, un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a C.J., prin care propuneam premierea celor trei olimpice din Iaşi, ce au făcut cinste României anul acesta la Rio, săptămâna trecută acesta a profitat de poziţia pe care se află, invocând nişte aberaţii, pentru a nu înscrie din nou pe ordinea de zi, un parteneriat de această dată între comuna Mogoşeşti-Siret şi C.J. Iaşi. Precizez clar faptul că există un capitol bugetar la C.J. (87.02.) destinat special sprijinirii parteneriatelor de acest fel. Întrebarea mea retorică desigur, este una foarte simplă: ce vină are Mădălina Bereş pentru faptul că proiectul a fost supus spre aprobare de subsemnatul, în numele grupului de consilieri liberali, şi că primarul comunei în care s-a născut, Damian Butnaru, este un liberal adevărat? Aşa de rău am ajuns încât să pedepsim sportivii originari din Iaşi doar pentru că ideea premierii lor aparţine liberalilor? (mai mult…)

Vremuri noi, metehne vechi

    Primele săptămâni de după alegerile prezidenţiale din 2014 ne-au adus în faţa noastră un Victor Ponta preocupat la maxim să-şi păstreze scaunul, motiv pentru care nu a ezitat nici un moment să transmită bezele spre noul şef al statului, producând impresia  că ar dori să i se ierte toate păcatele adunate în timp, a se citi mizeriile din campanie. Nu am crezut deloc în această schimbare la faţă a lui Ponta şi iată că după ce a părăsit Palatul Victoria, printre huiduielile celor din Piaţă, a început să facă din nou politică pe picior “mare’’, adică atacă pe toată lumea care l-a supărat vreodată, dezvăluie scenarii, comploturi îndreptate împotriva sa şi nu în ultimul rând vorbeşte despre creşterea economică „extraordinară” din perioada în care a fost prim-ministru. Sunt în egală măsură mirat şi de tăcerea economiştilor, care nu-l provoacă la un dialog cu cifrele în faţă, dar şi de aceea a competitorilor politici.  De multă vreme aberaţiile lui Victoraş nu primesc replicile pe care le merită din partea nici unui lider liberal de anvergură, nici  măcar în clipa în care o compară pe Alina Gorghiu cu un lider comunist. Nu ştiu dacă starea aceasta are legătură cu balanţa de putere din interiorul P.N.L. sau cu speranţa unora de refacere a vreunui guvern cu P.S.D. Nu fac speculaţii, doar constat. (mai mult…)

Despre criterii şi nu doar

     După alegerile locale de anul acesta P.N.L. pare să fi intrat într-o agitaţie teribilă. Lideri mai “mari” sau mai “mici” fac prognoze, pun diagnostice, trag semnale de alarmă, cu toţii fiind preocupaţi de viitorul partidului. Chiar dacă analize de acest tip sunt recomandate mai mult pentru perioadele dintre campaniile electorale, orice încercare de privire onestă şi nepartizană este binevenită. Pentru că aproape toată lumea interesată de politică are ochii aţintiţi spre alegerile parlamentare, cea mai aprinsă discuţie este provocată, în mod evident, de numele candidaţilor; pe voce ceva mai joasă apare o întrebare suplimentară – în baza căror criterii.

     Unul dintre liderii care nu vorbeşte deloc pe voce joasă este chiar purtătorul de cuvânt al partidului, Adriana Săftoiu. Fără să invoce cota de gen şi fără să arate că ar avea prea multe emoţii cu privire la viitorul său politic, liderul liberal amintit susţinea, acum câteva zile, faptul că unii dintre parlamentarii aflaţi la al treilea sau la al patrulea mandat ar putea face în acest an un pas înapoi. Nu puţine cred au fost filialele care au început să numere cine ar fi persoanele care, în baza aplicării unui criteriu numeric, ar trebui să facă retragerea sugerată. Unii au început să o privească cu simpatie, alţii dimpotrivă, pe doamna Săftoiu. Nu fac parte dintre cei care cred în absolutizarea criteriului amintit doar că, dacă nu-l luăm deloc în calcul ar trebui să acceptăm o inventariere şi evaluare a proiectelor de legi depuse în perioada în care cineva a fost parlamentar. Nu lipsită de importanţă este, din punctul meu de vedere, implicarea în campaniile electorale din 2014 şi la alegerile locale din acest an, a celor care doresc să (re)devină parlamentari cu o discuţie concretă asupra sarcinilor pe care şi le-au asumat şi mai ales care au fost rezultatele obţinute. Toate acestea presupun (să recunoaştem) un grad destul de ridicat de subiectivitate. (mai mult…)

Soluţii pentru toamnă? Prin noi înşine!

      Ideea apărută în umă cu ceva timp potrivit căreia P.N.L. va merge singur la alegerile parlamentare din acest an a fost una pe care am salutat-o cu mare bucurie. După realizarea uneia dintre cele mai mari uniuni din istoria politică postdecembristă  ar fi fost dificil să reînceapă un nou proces de fuziune, cu doar câteva luni înainte de alegeri.

       Dacă o bună parte din cei interesaţi de viaţa politică au înţeles raţiunea fuziunii P.N.L. cu P.D.L., chiar dacă unii au tot vorbit de U.S.L. ca reproş către P.N.L., iar alţii au amintit, mai ales în campania recent încheiată, de tăierile de salarii din timpul guvernului Boc, cei mai mulţi alegători au perceput, cred,  apropierea dintre P.N.L. şi P.D.L. ca pe una firească şi necesară. M-am numărat evident printre cei din urmă.

       Campania electorală din luna mai ne-a arătat tuturor că există o diferenţă importantă în privinţa încrederii acordate de electorat între P.S.D. şi P.N.L. şi de aici poate tendinţa, de înţeles de altfel, de a căuta şi încerca noi alianţe politice. Costurile unei mişcări de apropiere, precum cea preconizată la un moment dat, de U.N.P.R., ar fi afectat în mod categoric imaginea P.N.L., din moment ce nu era vorba despre un partid care să poată pretinde măcar că are sau că ar fi avut vreodată o tangenţă cu liberalismul sau cu vreo doctrină de centru- dreapta. Capitolul acesta e închis acum, slavă Domnului, dar o întrebare persistă în continuare : poate rămâne P.N.L. singur împotriva tuturor, aşa cum s-a dovedit că a fost în multe judeţe în momentul constituirii majorităţii la Consiliul Judeţean ?

     Scopul şi raţiunea unui partid politic este şi a fost mereu acela de a face parte din structuri guvernamentale pentru a-şi putea implementa proiectele pe care le-a pregătit pentru a fi implementate . Care este însă preţul care poate fi plătit fără a produce cumva prin asta vreun prejudiciu de imagine major? Variantele pe care le are astăzi P.N.L. la dispoziţie, nu sunt prea multe, din păcate. (mai mult…)

Un Parlament compromis ?

     În clipa în care Traian Băsescu a introdus în dezbaterea publică ideea cu Parlament unicameral şi o reducere la 300 a numărului de aleşi la nivel naţional, am fost un critic al acestei idei pentru că vedeam aici ura fostului preşedinte faţă de orice formă de manifestare democratică a vieţii politice româneşti. România modernă a fost definită şi printr-un regim monarhic parlamentar iar faptul că legiuitorii de la 1866 au mers pe ideea unui Parlament cu două camere legislative s-a dovedit în timp o opţiune corectă. Traian Băsescu nu a făcut decât să profite de faptul că pentru mulţi români existenţa unui număr mare de partide e o chestiune nocivă iar Parlamentul cu toţii saltimbancii care au trecut prin el după 1990 era ţinta cea mai uşor de nimerit dar şi de arătat cu degetul ca fiind responsabil pentru tot ce a mers prost după 1989. (mai mult…)