Frâna, noua marcă a judeţului Iaşi!

    Săptămâna aceasta cel care este încă preşedinte al Consiliului Judeţean a recurs la o nouă farsă cu, aţi ghicit desigur, proiectul de parteneriat dintre comuna Mogoşeşti Siret şi Consiliul Judeţean Iaşi, pentru premierea Mădălinei Bereş. Ştiţi subiectul aşa că nu-l mai reiau. Crezând că este un geniu al politicii ieşene, Maricel Popa, a trimis acum proiectul la comisia de cultură de unde evident nu a primit nici un aviz nefiind de competenţa acestei comisii. În felul acesta, proiectul  nu a fost pus pe ordinea de zi nici de această dată. M-am aşteptat ca în clipa în care i-am atras atenţia stimabilului domn asupra inutilităţii trimiterii proiectului la comsia de cultură, colegii din  PSD  care fac parte din această comisie să intervină şi să-i semnaleze faptul că  până la urmă vorbim de respectul pe care-l arătăm unui ieşean, prin premiul propus. Nu s-a întâmplat asta pentru că, probabil noua logică politică este, dacă tot ne apropiem de campania electorală, una potrivit căreia proiectele care vin de la adversari trebuie torpilate. (mai mult…)

Despre aroganţa şi ignoranţa unui preşedinte

   M-am întrebat mereu până unde poate duce pasiunea politică, în condiţiile în care deţii o poziţie cheie în administraţia locală sau centrală. Întrebarea aceasta mi-a revenit în minte văzând din nou modul pătimaş, lipsit de profesionalism, dar şi arogant în care-i tratează pe ieşeni, cel care este astăzi, sper nu pentru mult timp, preşedinte al Consiliului Judetean Iaşi. Marcel Popa a oferit miercurea trecută în cadrul şedinţei de plen a C.J. Iaşi o nouă mostră privind îmbinarea perfectă a celor trei elemente. După ce a refuzat luna trecută să treacă, în mod abuziv, un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a C.J., prin care propuneam premierea celor trei olimpice din Iaşi, ce au făcut cinste României anul acesta la Rio, săptămâna trecută acesta a profitat de poziţia pe care se află, invocând nişte aberaţii, pentru a nu înscrie din nou pe ordinea de zi, un parteneriat de această dată între comuna Mogoşeşti-Siret şi C.J. Iaşi. Precizez clar faptul că există un capitol bugetar la C.J. (87.02.) destinat special sprijinirii parteneriatelor de acest fel. Întrebarea mea retorică desigur, este una foarte simplă: ce vină are Mădălina Bereş pentru faptul că proiectul a fost supus spre aprobare de subsemnatul, în numele grupului de consilieri liberali, şi că primarul comunei în care s-a născut, Damian Butnaru, este un liberal adevărat? Aşa de rău am ajuns încât să pedepsim sportivii originari din Iaşi doar pentru că ideea premierii lor aparţine liberalilor? (mai mult…)

Nu vă mai opriţi?

    Dacă mâine ar porni un miting împotriva modului în care înţeleg o bună parte dintre parlamentarii români să legifereze, o pancardă mare pe care să scrie: ”Băi, nu vă mai opriţi ?” ar fi cât se poate de potrivită. Practic într-o săptămână am asistat la trei noi năzbâtii ale celor aleşi să elaboreze legi în folosul naţional. Una mai demoralizatoare ca alta. Dacă legiferarea cu plagiatul doctoratelor a fost o palmă pe obrazul celor care au muncit din greu, ani de zile, să obţină titlul de doctor, iniţiativa privind pensiile speciale ale aleşilor locali aprobată în ciuda semnalului tras de CCR, privind neconstituţionalitatea, arată tuturor cetăţenilor acestei ţări nu doar că putem vorbi de două categorii de cetăţeni, una care beneficiază de legi speciale şi alta nu, dar şi de două modalităţi de raportare la lege. A nu respecta o decizie a instituţiei menite să vegheze caracterul constituţional sau nu al unor legi exact asta înseamnă. Şi tot un semnal către întreaga societate, potrivit căruia unii au un regim special, îl reprezintă şi votul senatului privind începerea sau nu a urmării penale a lui Gabriel Oprea. Scutul creat de senatorii PSD, ALDE, PRU în jurul marelui general Oprea nu reprezintă o surpriză, pentru că de fapt vorbim de aceeaşi alianţă toxică care de câţiva ani oferă dovezi după dovezi cu privire la modul în care înţeleg să-şi acorde sprijin în clipa în care justiţia bate la uşa unuia dintre ei. Am sperat e adevărat, fără prea mult entuziasm, în faptul că apropierea alegerilor îi va determina şi pe aleşii formaţiunilor politice amintite să fie ceva mai atenţi. O iluzie. Probabil în sondajele făcute de Pieleanu şi alţi apropiaţi reiese în mod clar faptul că electoratul celor care îi susţin nu este foarte interesant de subiecte de acest tip, prin urmare noi decizii de tipul celor evocate deja sunt aproape fireşti. (mai mult…)

A sunat clopoţelul! Ne-am trezit?

     A început şcoala şi ca de fiecare dată televiziunile au surprins prezenţa şi discursurile oamenilor politici aflaţi în curţile şcolilor sau pe la tribune. Unii mai dornici ca mesajul lor să fie bine receptat nu au ezitat să se urce chiar şi pe o catedră. Ce poate fi mai emoţionant pentru un copil venit în prima zi de şcoală decât să-l vadă pe primarul proaspăt ales, Pandele, cocoţat pe o catedră. Cineva ar putea spune că până la urmă nu e decât o masă. Faptul că este masa de la care un profesor sau altul va încerca, în timpul anului, să le transmită elevilor cunoştinţe, valori şi principii de viaţă poate fi considerat de unii de-a dreptul o chestiune minoră. Din aceeaşi gamă de valori face parte şi celebrul discurs al lui Traian Băsescu din urmă cu mai mulţi ani în care, amuzat teribil, cum altfel, le povestea elevilor prezenţi despre spaimele pe care i le provoca o anumită profesoară. Întregul comportament public al fostului preşedinte ne-a dovedit faptul că nu doar o profesoară, ci şcoala în ansamblul ei a fost pentru marinarul şef o mare sperietoare şi un teribil coşmar. Faptul că preşedintele de astăzi al României îi îndeamnă pe tineri să nu copieze pare, sunt convins, o secvenţă dintr-un alt film decât cel pe care ne-am obişnuit să-l vedem. (mai mult…)

Un gest de recunoştinţă

   În timpul Jocurilor Olimpice, dar şi în cele câteva zile care au trecut de atunci am auzit un adevărat cor de bocitoare despre cât de rău a ajuns sportul românesc. Ca de fiecare dată constatăm cât de rău stăm la un capitol sau altul doar când ajungem într-o situaţie de criză. Am impresia că cei mai mulţi dintre noi am rămas cu inima şi gândul la Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Nicoleta Grasu sau Gheorghe Hagi uitând câţi ani au trecut de atunci şi cum autorităţile statului român au tratat sportul ca pe un domeniu care ar trebui să producă rezultate remarcabile  doar în urma acelei ore de sport săptămânale, din programa şcoalară. Întrebarea atât de des auzită în ultimele săptămâni, despre cum am ajuns aici, adică în coada clasamentelor internaţionale la mai multe sporturi la care cu ani în urmă eram campioni, arată cât de superficiali am fost cu toţii în aceşti ani faţă de viitorul acestei naţiuni. Necesitatea unei legi care să încurajeze sportul românesc, prin crearea unor facilităţi fiscale pentru firmele care ar fi dispuse să facă un asemenea pas, nu cred că mai poate fi pusă în discuţie. Evident că trebuie să ne aşteptăm ca în clipa apariţiei unei asemenea legi să apară un funcţionar de la Finanţe, de factura celebrului Gherghina, care să ne explice la tablă faptul că acum nu ne permitem aşa ceva, fără să ne spună însă când va fi acel moment. (mai mult…)